Arad. E funcţional, iar faptul a fost dovedit astăzi. Este vorba de Aeroportul Internaţional Arad care a primit, astăzi, o cursă a companiei Wizz Air care ar fi trebuit să aterizeze pe Timişoara, dar nu a reuşit. Cum aeroportul nostru nu a prezentat nici o problemă, dincolo de neajunsurile create de centura Aradului în regim de autostradă, cunoscutul operator aerian a decis că Aradul e cea mai bună locaţie pentru a ateriza în condiţii de siguranţă, fără ca zăpada sau gheaţa să pună în primejdie siguranţa pasagerilor şi a navei şi fără ca locaţia să fie prea departe de destinaţia finală.
Din informaţiile pe care le deţinem, operatorul a decis să trimită spre Arad două autocare care să-i preia pe pasagerii care au aterizat la noi în oraş în loc de Timişoara. Cursa Londra-Timişoara era programată să aterizeze la 12.40, cu peste 100 de pasageri la bord, dar nu a fost să fie conform planului.
Cele două autocare care urmau să-i preia pe călători nu vor veni, se pare, goale, ci îi vor aduce la Arad pe cei care avea bilet pe cursa Wizz Air programată ulterior pe aceeaşi aeronavă: cursa Timişoara-Roma, programată cu plecare de pe Aeroportul Timişoara la 13.25.