ARAD. Un bărbat s-a intoxicat cu fum după ce camera în care locuia a fost cuprinsă de flăcări.
Detașamentul de Pompieri Arad a fost solicitat în această dimineață, în jurul orei 04,30, la un imobil din cartierul Aurel Vlaicu, pentru a stinge un incendiu.
Reprezentanții ISU au spus că ”anunţul venit prin numărul de urgenţă 112 preciza că în imobil este posibil să se afle o persoană.” Ajunși la faţa locului, pompierii au reuşit să intre în locuinţă. Aici au găsit un bărbat în vârstă de 63 de ani, intoxicat cu fum. ”Acesta a fost predat echipajului SMURD care l-a transportat în cel mai scurt timp la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean Arad. Din fericire, bărbatul care locuia ca şi chiriaş în locuinţa respectivă şi-a revenit şi se află în stare stabilă”, a declarat lt. Sorina Ambruș, purtător de cuvânt în cadrul ISU Arad.
Potrivit primelor cercetări se pare că focul a pornit din cauza unei lumânări aprinse. În incendiu au ars un pat, o noptieră, draperia, aparatul radio şi s-a degradat zugrăveala din apartament. Focul a fost stins în aproximativ 30 de minute. Valoarea bunurilor salvate a fost estimată la aproximativ 15.000 de lei.