ILTEU. Patru persoane au fost rănite în urma unui accident rutier petrecut la Ilteu, pe DN7, în această dimineață. Unul dintre răniți a fost transportat cu elicopterul la Timișoara.
Se întorceau acasă de la muncă, din Italia. Mașina cu care călătoreau cele patru persoane, două femei și doi bărbați, a ajuns pe contrasens la ieșirea din localitatea Ilteu, pe DN7, unde a intrat într-un TIR. Una dintre femei, în vârstă de 46 de ani, a fost grav rănită. Elicopterul SMURD a preluat-o și a transportat-o la spitalul din Timișoara. Ceilalți răniți au ajuns la Spitalul Clinic Județean Arad, unde au fost investigați din punct de vedere medical și vor fi internați. Răniții au suferit mai multe fracturi, unele dintre ele deschise. La accident a intervenit și echipajul de descarcerare de la Bârzava pentru eliberarea răniților dintre fiarele contorsionate ale mașinii. Polițiștii care au efectuat investigații în ceea ce privește cauzele și împrejurările în care s-a produs accidentul au spus că totul s-a petrecut pe fondul oboselii la volan. ”Conducătorul autoturismului, G.R. de 61 de ani, din județul Vrancea a adormit la volan. Autovehiculul a ajuns pe contrasens unde a intrat în coliziune cu un TIR care circula regulamentar”, au precizat reprezentanții IPJ Arad. Potrivit IPJ Arad, din cauza accidentului drumul național 7 a fost blocat pe un sens de mers aproximativ o oră, în acest timp traficul rutier s-a desfășurat alternativ pe celălalt sens de mers.