NĂDLAC. A fost prins conducând pe DN 7 cu o alcoolemie de 1,18 gr./l alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii Serviciului Rutier au oprit în trafic un șofer din județul Brașov. Bărbatul în vârstă de 37 de ani conducea un autoturism marca Audi A4, din direcția Nădlac spre Arad. Agenții de circulație l-au testat pe brașovean cu aparatul etilotest rezultând o alcoolemie de 1,18 gr/l alcool pur în aerul expirat. ”Conform procedurii, în cauză s-a dispus recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei”, au declarat reprezentanții IPJ Arad. Totodată, în urma verificărilor efectuate s-a stabilit că șoferul avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice. Polițiștii l-au reținut pe brașovean pe bază de ordonanţă, urmând a fi prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă pentru infracţiunile de conducere pe drumurile publice a unui autoturism având dreptul de a conduce suspendat, cu alcoolemie peste limita legală şi refuz de recoltare a probelor biologice.