Quantcast
Channel: ARADON Ştirile judeţului Arad – ARADON
Viewing all articles
Browse latest Browse all 42178

Prea mic pentru regiune, nu si pentru investitori

$
0
0

Carpat Air cu gândul la Aeroportul din Arad? Foto: JA

ARAD. Aeroportul Arad e prea mic pentru a deveni aeroport regional. Nu este, însă, prea mic pentru a atrage operatori interesaţi să investească aici.

Faptul a reieşit cât se poate de clar în cadrul semnării unui acord de înfrăţire regională la Consiliul Judeţean Arad. Atunci primarul Gheorghe Falcă a atins un punct sensibil: soarta Aeroportului. Edilul a precizat că „o regiune puternică are nevoie de un singur aeroport foarte puternic, care să facă față tuturor cerințelor și să deservească celelalte orașe din regiune. Restul aeroporturilor pot avea și alte întrebuințări”.

Aeroportul puternic ar fi, fără doar şi poate, la Timişoara, printre celelalte aeroporturi, care ar urma să capete alte întrebuinţări, numărându-se cel din Arad.

Declaraţia a fost făcută sub privirile directorul Carpatair SA, prezent la momentul înfrăţirii iar mai apoi la şedinţa CJA.

Reprezentantul operatorului de linie nu a făcut nici un comentariu în niciuna dintre situaţii, cu toate că, în cadrul şedinţei CJA, alesul Cosmin Galu a cerut un răspuns pe tema aeroportului. Conform liderilor Mișcării Arădene, din care face parte şi Cosmin Galu, Carpat Air are intenția de a investi într-un terminal pentru călători la Arad.

Un răspuns oficial a fost solicitat de consilierul judeţean în timpul ultimei şedinte CJA. A fost informat, doar, că răspunsul îl va veni la următoarea şedinţă.

Din informaţiile pe care le deţinem, Carpat Air este interesată să investească undeva pe la 4 milioane de euro în baza arădeană, iar discuţiile cu oficialii din Arad sunt destul de avansate.

Investitori italieni la Arad

Saracii investitori bogati


Viewing all articles
Browse latest Browse all 42178