ARAD. O duminică teribilă pentru un arădean de 31 de ani şi alţi doi prieteni de ai lui, care au ajuns pe paturile Spitalului Judeţean Arad după ce maşina în care se aflau a fost implicată într-un accident. Duminică dimineaţa, în jurul orei 5.00, Lucian B., de 31 de ani, conducea un autoturism Peugeot înmatriculat în Ungaria pe Bulevardul Revoluţiei, dinspre Teatru spre Podgoria. Când a ajuns în intersecţia cu I.C. Brătianu, cel mai probabil din cauza vitezei foarte mari, şoferul a pierdut controlul volanului, a derapat pe şosea, a intrat într-un semafor de pietoni de pe marginea trotuarului, iar de aici a fost proiectat în imobilul aflat chiar la colţul celor două străzi enumerate mai sus. Impactul cu semaforul a fost atât de puternic încât aripa stângă a maşinii s-a „sudat” în stâlpul de fier. Accidentul s-a soldat cu trei victime, toate rănite uşor, iar ca şi victimă colaterală, pe lângă semafor, a mai căzut şi geamul unui magazin care s-a spart în bucăţi în urma impactului. „Conducătorul auto nu a putut fi testat cu etilotestul din cauza rănilor suferite în urma accidentului, dar a fost transportat la spital pentru recoltarea probelor biologice”, ne-a informat Lorena Radu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei, care ne mai spune că oamenii legii vor continua cercetările în acest caz.
↧