Quantcast
Channel: ARADON Ştirile judeţului Arad – ARADON
Viewing all articles
Browse latest Browse all 42178

Un strajer al demnitatii nationale

$
0
0

ARAD. La „Românii din sud-estul Transilvaniei. Istorie. Cultura. Civilizaţie”, ediţia a XVIII-a.În Catedrala Ortodoxă Română „Sfântul Ierarh Nicolae şi Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, din oraşul Sfântul Gheorghe, sub Înaltul patronaj al Î.P.S Ioan Selejan, Arhiepiscopul Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei, s-au desfăşurat, recent, lucrările Sesiunii Naţionale de Comunicări Ştiinţifice „Românii din sud-estul Transilvaniei. Istorie. Cultura. Civilizaţie”, ediţia a XVIII-a.

În faţa autorităţilor locale, în frunte cu prefectul judeţului Covasna – dr. Codrin Dumitru Munteanu şi a celor 155 invitaţi din toată ţara, Înalt Preasfinţitul Arhiepiscop Ioan Selejan a ţinut slujba de sfinţire a participanţilor şi a permis desfăşurarea lucrărilor, în plen, ale sesiunii ştiinţifice în sala – muzeu aflată la subsolul catedralei.

Au conferenţiat, printre alţii, dr. Gelu Neamţu, Cluj Napoca („Distrugerea documentelor românilor ardeleni pentru a-i elimina din istorie”), prof. univ. dr. Petre Ţurlea , Bucureşti (,,Istoria şi istoricul în societatea românească”), prof. univ. dr. Dumitru Acu, Sibiu (,,George Bariţiu şi Astra”).

Momentul mult aşteptat, în prima zi a lucrărilor, a fost lansarea celor două volume „Ioan Lăcătuşu – arhivist, istoric, sociolog” care împlinea, cu această ocazie, vârsta de 65 de ani.

Cine este Ioan Lăcătuşu? Un mare român, un OM între oameni, o lumină mereu aprinsă, un lider de necontestat al comunităţii româneşti din Arcul Intracarpatic, un străjer al demnităţii noastre naţionale, un aristocrat al spiritului etc. Iată doar câteva dintre foarte multele cuvinte laudative aduse de participanţi domnului Ioan Lăcătuşu.

S-a născut la Drăguşeni, judeţul Iaşi, în data de 25.IX.1947, într-o Moldovă uscată de secetă şi cuprinsă de spectrul foamei. De atunci a parcurs drumul neodihnei, al neliniştii, al învăţăturii. Indiferent însă de vremurile în care a slujit, fie lumea documentelor, fie pe cea a muzeelor, administraţiei sau a credinţei, pe profesorul Ioan Lăcătuşu, doctor în sociologie, l-a preocupat soarta românilor, pledând vibrant spre normalitatea convieţuirii, pentru păstrarea şi afirmarea identităţii naţionale a românilor din judeţele Mureş, Harghita şi Covasna.

Acestea sunt „marile greşeli” de care se face vinovat OMUL IOAN LĂCĂTUŞU, şi despre care vorbesc cei care au scris volumele aniversare mai sus-amintite.

 

„La mulţi ani!”

Arhiviştii şi prietenii din judeţul Arad îi urează „LA MULŢI ANI!” şi-l aşteaptă să-i onoreze cu prezenţa la viitoarea Conferinţă ştiinţifică ce va avea loc în 12 octombrie a.c.

 


Viewing all articles
Browse latest Browse all 42178