Quantcast
Channel: ARADON Ştirile judeţului Arad – ARADON
Viewing all articles
Browse latest Browse all 42178

Schimbare pentru mii de mopede

$
0
0

ARAD. Mopedele vor putea fi conduse doar cu permise de conducere. Asta se va întâmpla începând cu 13 ianuarie 2013, deoarece legea prin care se modifică Ordonanţa de Urgenţă ce reglementează circulaţia pe drumurile publice va intra în vigoare, iar mopedele vor putea fi conduse numai cu permis de conducere. 

Astfel, cei care nu deţin permise de conducere din nicio categorie, dar au moped cu care circulă, vor trebui să susţină un examen teoretic şi unul practic, pentru obţinerea permiselor din categoria AM, A1 şi B1 pentru mopede, scutere, ATV-uri şi alte autovehicule dotate cu motoare de capacitate mică a căror viteză nu depăşeşte 45 de kilometri pe oră iar capacitatea cilindrică nu este mai mare de 50 de centimetri cubi.

Conform legii, examenul pentru obţinerea permiselor de categorie AM, A1 şi B1 se poate susţine începând vârsta de 16 ani. În prezent, mopedele pot fi conduse doar pe baza atestatelor eliberate de şcolile de şoferi. Proba practică, în acest caz, constă într-un test de îndemânare susţinut în poligon.

Examenul, binevenit

În judeţul Arad, conform bazei de date a Poliţiei Rutiere Arad, înfiinţată în 2011, în prezent sunt înregistrate 1.545 de mopede, însă numărul acestora este mult mai mare. ‘’Faptul că se reglementează circulaţia pe drumurile publice şi că mopedele vor putea fi conduse doar cu permise de conducere este binevenit’’, ne-a declarat comisarul şef Dorin Goilean, şeful Poliţiei Rutiere Arad.

Pentru a înţelege de ce este nevoie ca persoanele care conduc mopede să susţină examene pentru a obţine permise de conducere, prezentăm câteva date oferite de Poliţia Rutieră Arad, în ceea ce priveşte numărul accidentelor, a morţior şi răniţilor, implicaţi în evenimente rutiere cu mopede.

36 de accidente cu mopede

În acest an, până în prezent, în Arad au avut loc 36 de accidente rutiere grave în care vinovaţii au fost conducătorii de mopede, aici numărând şi autoaccidentările. O persoană a murit, 16 au fost grav rănite şi alte 27 au fost rănite uşor în urma accidentelor cu mopede.

Peste 2.100 de amenzi

În ceea ce priveşte numărul de sancţiuni aplicate de poliţiştii rutieri mopediştilor, acestea ajung la 2.172, bilanţul amenzilor fiind făcut doar pe primele 9 luni ale acestui an.


Viewing all articles
Browse latest Browse all 42178