ARAD. Liga Judeţeană a Pensionarilor (LJP) din Arad îi încurajează pe membrii săi să meargă la… Viena. În colaborare cu o agenţie de turism, conducerea LJP a pus la cale organizarea unei excursii de trei zile, începând din 14 decembrie.
Principalul punct de atracţie al excursiei este Piaţa de Crăciun de la Viena, dar în program mai este inclusă vizitarea a numeroase obiective turistice din capitala Austriei. Excursia costă 140 de euro/persoană, în preţ fiind incluse: transportul cu autocarul, cazarea la hotel de trei stele, micul dejun şi program turistic. Excursia nu este organizată exclusiv pentru membrii Ligii, în escapada turistică fiind invitaţi şi membrii familiilor acestora sau prieteni. Cei interesaţi să afle mai multe detalii se pot adresa Ligii Judeţene a Pensionarilor Arad (telefon 0257-213224).