Unul dintre cei mai carismatici actori şi cântăreţi autohtoni, Ioan Gyuri Pascu, vine la Arad, în 2 decembrie, alături de The Blue Workers. Concertul va începe la ora 19.00.
Artistul va susţine un concert, în cadrul manifestărilor organizate cu ocazia Zilei Naționale, în fața Primăriei Arad, alături de formaţia The Blue Workers, în componenţa căreia se află Teofil Boar şi Vlady Cnejevici. Renumit pentru show-urile sale originale, care stau sub semnul dinamismului, umorului şi surprizelor, Ioan Gyuri Pascu promite un spectacol pe măsura așteptărilor tuturor fanilor din Arad.