ARAD. Un viitor pentru Cinematograful Dacia din Arad, care în aceste luni are uşile zăvorâte. Mai multe cinematografe din reţeaua RADEF sunt în curs de modernizare şi reabilitare, altele vor fi vizate de acest proces din acest an, în timp ce o altă categorie de cinema-uri se va alege şi cu nume noi.
În perioada 2010 – 2011, RADEF a modernizat trei săli de cinema, a digitalizat trei cinematografe şi a deschis lanţul de minisăli “Caffe Cinema 3 D” la Bucureşti, Ploieşti şi Drobeta Turnu Severin. Din lanţul de minisăli “Caffe Cinema 3 D”, în 2012 va mai face parte, se pare, şi Aradul, unde RADEF nu mai deţine decât Cinema Dacia.