Quantcast
Channel: ARADON Ştirile judeţului Arad – ARADON
Viewing all articles
Browse latest Browse all 42178

Protestul cu numarul 11 in municipiu

$
0
0

foto Valentin Goran

ARAD. Protestatarii arădeni nu se lasă în ciuda frigului de afară, fiind prezenți și ieri pe platoul din fața Palatului Administrativ începând cu ora 17:00, când au apărut primele grupuri.

Cei peste 150 de manifestanți au strigat lozinci antiguvernamentale pentru a 11 zi consecutiv în orașul nostru. Au apărut și pancarte noi, semn că protestatarii nici nu se gândesc să renunțe la manifestații. Una dintre pancarte a ieșit în evidență deoarece îl susține pe locotenentul Gheorghe Alexandru, care a protestat, luni, în Piața Universității din București. Pe pancartă scria „Aradul te respectă – Să trăiți domnule Locotenent”.

Un moment inedit a fost acela în care revoluționarul Nicu Ieran se plimba printre manifestanți cu o farfurie în care erau așezate frumos pe lângă mămăligă și două cepe curățate, două monede de 10 bani și o țigară. Gestul a fost explicat imediat de un protestatar care a exclamat că „le-am pregătit și lor o farfurie cu sărăcia noastră”. Și de această dată, așa cum au obișnuit și până acum, protestul a fost unul pașnic și liniștit, însă nu au lipsit scandările obișnuite însoțite de huiduieli adresate în primul rând președintelui Băsescu și mai apoi guvernării, dar și partidului PDL.

Echipajele Jandarmeriei au fost prezente în număr mic și au stat departe de protestatari, fiind doar cu ochii pe manifestanți. Printre mesajele afișate în fața Primăriei se numără și „Nu mai vrem experimente, vrem programe eficiente”, sau „Băsescu pe tine te vrem nu la Cotroceni ci la judecată”.


Viewing all articles
Browse latest Browse all 42178