Quantcast
Channel: ARADON Ştirile judeţului Arad – ARADON
Viewing all 42178 articles
Browse latest View live

Impact frontal deosebit de grav la Șofronea soldat cu nouă victime

$
0
0

Noapte neagră pe șoselele municipiului nostru. Nu mai puțin de patru accidente s-au consumat în noaptea de vineri 29 aprilie spre sâmbătă 30 aprilie, pe raza județului, soldate cu un deces și 16 victime. Primul accident a fost cel de la Nădab soldat cu un deces și trei victime. A urmat un accident pe raza municipiului soldat cu două victime care au suferit leziuni ușoare, urmat de un alt accident consumat la Vărădia de Mureș, tot cu două victime ce au suferit leziuni ușoare ce nu au necesitat internarea. Ultimul accident, cel mai grav, s-a consumat la Șofronea unde două mașini s-au ciocnit frontal. În urma impactului nouă persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale. Numărul total de persoane operative care au intervenit la accidentul de la Șofronea este de 22 salvatori, incluzând medicii, asistenții și șoferii cu un efectiv de șase ambulanțe, trei echipaje SMURD și cel de descarcerare.

Șoferul din Audi, fără permis

În urma impactului foarte violent ce s-a consumat pe DJ 709B, pe drumul dintre Arad și Șofronea, au rezultat nouă victime. Halucinant este faptul că unul din șoferii implicați în impactul foarte violent, chiar cel care conducea regulamentar – bărbatul de 35 de ani din Audi A4, nu deținea permis de conducere și avea cu el în mașină alte trei persoane între care și minori. În celălalt autoturism marca Renault Megane, pe lângă șoferul care a intrat pe contrasens mai erau patru pasageri cu vârstele cuprinse între 15 și 35 de ani.

Depășire neregulamentară

„Din primele cercetări efectuate la fața locului s-a stabilit că un tânăr de 26 de ani, în timp ce conducea un autoturism marca Renault Megane, pe DJ 709B, dinspre Arad către Șofronea pe fondul unei depășiri neregulamentare a pătruns pe contrasens intrând în coliziune cu un autoturism marca Audi A4 condus de un tânăr de 35 de ani. În urma verificărilor ulterioare efectuate de polițiști s-a stabilit că bărbatul de 35 de ani, care circula regulamentar, nu deține de permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În urma impactului au fost accidentați grav ambii șoferi și au suferit răni ușoare șapte persoane. Trei dintre acestea, pasageri în autoturismul Audi cu vârste cuprinse între 16 și 38 de ani, iar în Renault alte patru persoane cu vârste cuprinse între 15 și 35 de ani. Polițiștii vor continua cercetările pentru a afla cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul”, a declarat pentru Jurnal arădean și www.aradon.ro, Lorena Pîrvulescu, purtătorul de cuvânt al IPJ Arad.

Șase ambulanțe și trei echipaje SMURD

„În coliziunea frontală dintre cele două autoturisme au fost implicați cinci ocupanți dintr-o mașină și patru din cealaltă. Din totalul de nouă victime, trei sunt minori, iar ceilalți adulți. Din fericire, nu a decedat nimeni. Două dintre victime au fost încarcerate. Unul din șoferii descarcerați în momentul în care a fost extras din autoturism a fost inconștient, însă după ce unul din echipajele noastre i-a acordat îngrijiri medicale și-a recapătat starea de conștiență. O altă victimă a suferit o traumă la oasele feței – de masiv facial -, victima fiind transportată în cursul dimineții, pentru îngrijiri suplimentare la Chirurgie Maxilo-Facială din cadrul Spitalului Județean din Timișoara.

O altă victimă a suferit fractură de gambă. Ca și leziuni, aproape toate victimele au suferit traume craniene. Unii cu pierdere de conștiență alți fără.
Din cadrul serviciului nostru au intervenit șase ambulanțe. Un echipaj cu medic – C2 și cinci ambulanțe de tip B2 cu asistenți. Dintre acestea trei ambulanțe au sosit din substațiile Sântana, Ineu și Chișineu-Criș, iar celelalte trei din stația Arad. Au mai fost direcționate trei echipaje SMURD de prim ajutor din substații și echipajul de descarcerare”, a declarat pentru Jurnal arădean și www.aradon.ro, dr. Mircea Merea, directorul medical al Serviciului Județean de Ambulanță Arad.

poze accident


Explozie violentă în cartierul Grădiște: O arădeancă de 60 de ani se zbate între viață și moarte!

$
0
0

Explozie violentă în cartierul Grădiște din Arad, sâmbătă, 30 aprilie, în jurul orei 14.30. Explozia s-a produs într-un imobil de pe strada Iancu Jianu, din cartierul Grădiște, când proprietara a dorit să aprindă un reșou pentru a-și încălzi mâncarea. De vină, ne spun reprezentanții ISU Arad, ar fi butelia de gaz care ar fi avut scăpări de gaz din motive încă necunoscute. Arădeanca, după ce a făcut față suflului exploziei, a inhalat foarte mult fum și a fost scoasă din casă de pompierii ce au ajuns într-un timp foarte scurt. Femeie era semiconștientă, fiind predată unui echipaj al ambulanței. Incendiul a fost lichidat în aproximativ 10 minute. Providența a făcut ca acum, în perioada Sfintelor Sărbători, butelia de gaz să nu explodeze, alltfel, aceasta ar fi fost devastatoare: casa s-ar fi dărâmat, iar femeia ar fi murit cu siguranță din cauza suflului și al schijelor de metal din butelie. Acum, medicii arădeni, vor hotărî dacă aceasta va fi transportată la Spitalul Județean Timișoara, sau chiar la București, deoarece atât arsurile de gradul II și III pe care le-a suferit, dar și fumul inhalat ar putea fi fatale.

Incendiu lichidat în 10 minute

„Este vorba de scăpări de gaze la o butelie, care nu a fost închisă bine sau cu defecțiuni, în locuința unei femei. În momentul în care femeia a aprins un reșou să încălzească ceva de mâncare a avut loc o răbufnire drept urmare a acumulărilor de gaze din casă. În urma deflagrației femeia a suferit arsuri pe față și pe membre, hainele i-au luat foc, iar după ce a fost scoasă din încăpere a fost predată unui echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Arad care a transportat-o de urgență la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, echipajul SMURD fiind trimis într-o altă locație. Focul s-a propagat rapid, au ars două dulapuri și ușa, iar femeia s-a intoxicat cu fum. Incendiul a fost lichidat foarte repede fiind stins în aproximativ 10 minute. Am intervenit cu o autospecială de stingere și cinci subofițeri”, a declarat pentru Jurnal arădean și www.aradon.ro, căpitanul George Pleșca, purtătorul de cuvânt al ISU Arad.

Prognostic rezervat

„În urma deflagrației, persoana de sex feminin în vârstă de 60 de ani a suferit arsuri de gradul II și III pe aproximativ 50 la sută din suprafața corpului, inclusiv căile respiratorii fiindu-i afectate din cauza fumului inhalat. Din păcate, prognosticul este rezervat, starea pacientei fiind foarte gravă. Ea a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe – UPU din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, fiind inconștientă. Inițial, am intervenit cu un echipaj B2 liber cu asistent, iar ulterior a sosit în sprijin un alt echipaj medical. În acest moment femeia aflată la UPU este inconștientă și intubată. Cel mai probabil va necesita transportul la o unitate specializată, fie în Timișoara, fie, dacă se decide, chiar spre București”, a declarat pentru Jurnal arădean și www.aradon.ro, dr. Mircea Merea, director medical al Serviciului Județean de Ambulanță Arad.

Mai puține case la cheie în 2015

$
0
0

În orașele județului au fost construite în trimestrul II al anului 2015, când s-au finalizat cele mai multe, 157 de clădiri rezidențiale față de doar 57 în mediul rural. În aceeași perioadă a anului 2014 au fost finalizate 204 locuințe în orașe și 73 în spațiul rural. Doar în semestrul I al celor doi ani luați în calcul în cadrul analizei celor de la Direcția Județeană de Statistică, numărul locuințelor finalizate în mediul rural le-a depășit pe cele din mediul urban.

În ceea ce privește numărul autorizațiilor de construire eliberate pentru clădiri rezidențiale în nici o lună din 2015 nu este mai mare de 100. Cele mai multe au fost acordate în luna martie, 93 de autorizații și în luna septembrie, 91 de autorizații. Pentru primele două luni din 2016, numărul autorizațiile este de 97.

Nu este exclus ca, în realitate, numărul clădirilor rezidențiale, să fie mai mare doar că proprietarii să nu fi solicitat toate avizele necesare.

Aradul – la masa bogaţilor în lumea sporturilor cu motor

$
0
0

Aradul este prima etapă a acestui tur, în 13-14 mai, urmând apoi runde la: Madeira (Portugalia; 4-6 august), Liezen (Austria; 24-25 septembrie) şi Sion-Martigny (Elveţia; 20-22 octombrie).

Raliul arădean mai face parte din: Trofeul Balcanic, Trofeul Europei, CN Raliuri şi CN Rally 2, suprafaţa de desfăşurare fiind: 94,01% macadam şi 5,99% asfalt.

De amintit că în 2015, echipajul Simone Tempestini – Dorin Pulpea, pe un Ford Fiesta R5, a câştigat ambele probe ale Raliului Aradului, iar la finele sezonului s-au încoronat campioni ai României.

Șuteu rămâne în arest. Martori din dosar, cercetați pentru mărturie mincinoasă

$
0
0

Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad a propus instanței prelungirea arestării preventive a lui Adrian Șuteu. În 29 aprilie Tribunalul Arad a decis: “Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad şi dispune prelungirea arestării preventive a inculpatului Şuteu Adrian – Sebastian, pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 6 mai 2016 până la data de 4 iunie 2016, inclusiv. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare”.

Șuteu a ajuns în arestul IPJ Arad la începutul lunii aprilie, la câteva săptămâni după ce un bărbat în vârstă de 39 de ani a fost găsit zăcând pe jos, inconștient, pe o stradă din cartierul Confecții.

La începutul acestui caz au fost vehiculate două ipoteze, cel puțin pentru presă: una susținea că bărbatul ar fi fost victima unui accident rutier, iar șoferul a fugit de la locul faptei, iar a doua “spunea” că bărbatul găsit a fost bătut.
Iar apoi au început să apară indiciile care i-au condus pe anchetatori în direcția lui Șuteu. Potrivit surselor noastre, anchetatorii au descoperit că ultimul număr apelat de pe telefonul victimei ar fi fost al lui Șuteu, iar apoi aveau să afle că victima a fost lăsată “lată” pe stradă, chiar în fața blocului în care locuia inculpatul.

După trei săptămâni de spitalizare, victima a fost externată din spital și a depus o plângere împotriva lui Adrian Șuteu, indicându-l ca fiind agresorul.

La momentul reținerii, Șuteu nu a dat declarații, exercitându-și dreptul la tăcere. Procurorul de caz a schimbat încadrarea juridică în acest dosar din vătămare corporală gravă în tentativă de omor, iar acum, se pare, unii martori din acest dosar au intrat în vizorul anchetatorilor și sunt cercetați pentru mărturie mincinoasă.

Ce a adus iepuraşul la „Moise Nicoară”?

$
0
0

După Paşti ar putea răzbi miros de mâncare gătită de la „Moise Nicoară”. Există un bucătar care a trecut de toate testele şi probele practice şi, cel puţin în teorie, mâncarea caldă i-ar putea aduce pe elevi la cantina din incinta colegiului. Este al doilea concurs în ultimii trei ani în care există un câştigător. Primul candidat, ales pentru a găti pentru elevii colegiului, nu s-a prezentat la muncă în prima zi de lucru. Era în luna noiembrie a anului 2015. Probabil din cauza decepţiei, nimeni nu a mai organizat nici un concurs până în luna aprilie a lui 2016. Şi s-au înscris doi, şi s-a prezentat unul, care a şi fost angajat.

Speranţe de mâncare

După aproape trei ani de la inaugurare, ar putea fi murdărite farfuriile şi oalele de prin bucătărie. Pentru că, în toţi aceşti ani, zona respectivă era bună de muzeu şi folosită ca dovadă a bunelor intenţii de a moderniza cantina. Nici un abur, nici un fum, nici o aromă de pătrunjel sau busuioc nu a ieşit pe sub uşi. Doar mirosul de ingrasie care persista în zona cantinei. Poate, dacă lucrurile vor merge bine, elevii vor avea parte de mâncare gătită la amiază, pe bază de abonament. Sau dacă nu va fi cu noroc nici de această dată, vor apela în continuare la firme de catering care le aduce în pauza mare, mâncarea. Sau vor apela tot la produsele oferite de firma care şi-a deschis în apropiere un fast food. Cineva tot trebuie să câştige de pe seama poftei de mâncare a elevilor.

De ce bucătarul?

Urmărim acest subiect de mult timp pentru că nu este firesc ca o investiţie consistentă, făcută pentru binele elevilor, să nu fie folosită de atâţia ani pentru că nu poate fi angajat nimeni pe postul de bucătar. Motivele au fost cele mai diverse: fie că fost postul blocat, fie cel angajat a renunţat la slujbă, fie a fost vorba de dezinteres din partea colegiului, nimeni nu s-a mobilizat să facă ceva pentru ca în bucătărie să miroase a mâncare.

Hristos a înviat!

$
0
0
Aradon.ro și Jurnal Arădean urează tuturor cititorilor un Paște fericit! Hristos a înviat!

Bunătatea, o “tradiție” de Paște la Chier

$
0
0

Acțiunea de caritate a fost sprijinită și de directorul spitalului, Alexandru Guler, astfel că, și în acest an, oamenii de bine au reușit să aducă o bucurie în sufletul greu încercat al bolnavilor de la Spitalul de Psihiatrie Mocrea.


Lumina Sfântă de la Ierusalim a ajuns la Arad în noaptea de Înviere

$
0
0

Lumina Sfântă, care a fost adusă la Arad de către un reprezentant al Arhiepiscopiei Aradului, a fost aşteptată în fața catedralei Sfânta Treime de câteva zeci de preoţi, în frunte cu ÎPS Arhiepiscopul Aradului Timotei Seviciu. Lumina Sfântă a Învierii Mântuitorului Iisus Hristos a ajuns la Arad direct de la Ierusalim cu sprijinul Consiliului Judeţean Arad.

ÎPS Arhiepiscopul Aradului, Timotei Seviciu a preluat Lumina Sfântă adusă de la Ierusalim şi a împărţit-o apoi tuturor celor prezenţi la catedrală. Preoţii au preluat lumina şi au dus-o în toate bisericiile din judeţ.

Un reprezentant al Arhipescopiei Aradului a mers împreună pe Aeroportul Internaţiomnal Timişoara, de unde au preluat lumina Sfânta de la Ierusalim pe care o adus-o la Arad cu maşina.

Printre cei care au aşteptat lumina de la Ierusalim s-au aflat mai mulţi primari, în frunte cu primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă.

Primarii au venit din cele mai îndepărtate localităţi ale judeţului.

Lumina Sfântă a ajuns în aproape toate bisericile ortodoxe din tot judeţul Arad, iar apoi, prin slujba de la miezul nopţii a ajuns la toţii credincioşii care s-au dus la biserică. Acesta este al șaselea an în care Lumina Sfântă ajunge și la Arad direct de la Ierusalim.

Săptămâna în imagini

$
0
0

DUMINICĂ

Accident feroviar lângă Arad. Un bărbat a murit strivit în mașina lovită de o locomotivă

duminica

Moarte cumplită pentru un bărbat de 52 de ani, din Șofronea. Mașina pe care o conducea a fost lovită în plin de o locomotivă și târâtă mai bine de 200 de metri. Accidentul a avut loc sâmbătă dimineaţa în comuna Şofronea din judeţul Arad. GALERIE FOTO

LUNI

E inadmisibil ca Maternitatea să se mute în spitalul din Grădiște!

luni

Dr. Gheorghe Furău, medic şef al Secţiei Clinice de Obstetrică-Ginecologie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, pune punctul pe „i” în chestiunea mutării Maternității în noul spital de la marginea orașului.

MARȚI

Ce se vorbeşte în târg despre reţinerea lui Ciceac?

marti

Mascaţii au tulburat viaţa liniştită a comunităţii din Nădlac. Localnicii au căutat şi găsit explicaţii pentru descinderea de luni.

MIERCURI

Atenţie consumatori: pui cu ouă… de muște!

miercuri

O poveste greu de digerat pentru doi părinți arădeni, trăită duminică, 24 aprilie, într-un magazin de pe raza municipiului. GALERIE FOTO

JOI

11 pentru Primăria Arad

joi

Pentru funcţia de primar al municipiului Arad vor lupta 11 candidaţi, dintre care cinci independenţi.

VINERI

O căruţă cu iarbă, pe contrasens prin Arad

vineri

Probabil căruţaşul se grăbea să ducă iarba unui Iepuraş întârziat cu pregătirea cuiburilor pentru cadourile de Paşti.

SÂMBĂTĂ

Accident cu un mort și doi răniți la Nădab.

Un frigorifer a intrat într-o masina

sambata

Accident cumplit vineri seara, în județul Arad, la Nădab. O mașină, în care se aflau trei oameni, a fost spulberată de un TIR. Autoturismul urma să vireze stânga, de pe un drum național, când a fost acroșat de autotren și târât zeci de metri până în câmp. Un om a murit și alți trei au fost răniți. GALERIE FOTO

Salariul minim pe economie, mai mare de la 1 mai

$
0
0

Începând de la 1 mai 2016, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată este de 1.250 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 169,333 ore în medie pe lună în anul 2016, reprezentând 7,382 lei/oră. Salariul minim brut garantat în plată este stabilit prin Hotărârea de Guvern1017/2015 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată.

“În consecinţă, angajatorii trebuie să înregistreze modificarea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, în registrul general de evidenţă a salariaţilor şi să-l transmită Inspectoratului Teritorial de Muncă Arad, cu respectarea prevederilor legale în vigoare” – spune Ecaterina Isac, inspector şef al ITM Arad.

Stabilirea, pentru personalul încadrat prin încheierea unui contract individual de muncă, de salarii de bază sub nivelul minim de 1.250 de lei constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 2.000 lei, de către inspectorii de muncă, în măsura în care, potrivit legii, fapta nu constituie infracţiune.

Curte mai mare și sală de concerte pentru Liceul de Arte din Arad

$
0
0

Consilierii locali municipali au adoptat, în ședința de săptămâna trecută, o hotărâre privind reglementarea juridică a unor terenuri aparţinând Liceului de Arte „Sabin Drăgoi”. Era un demers absolut necesar pentru înscrierea în Cartea Funciară a imobilului în care funcţionează unitatea de învăţământ. Practic, aleșii au aprobat alipirea a unsprezece parcele de teren în suprafaţă totală de 4.462 mp (proprietatea publică a Municipiului Arad înscrise în Cartea Funciară), conform documentaţiei cadastrale întocmite de către o persoană autorizată să execute lucrări cadastrale.
În acest context, viceprimarul Levente Bognar a intervenit pentru a exprima preocuparea Municipalității pentru extinderea curții și a spațiului verde alocat Liceului de Arte din Arad. „Am constatat că suprafața alocată pentru liceu – respectiv curte, spații verzi – este foarte mică. Totodată, mergând pe exemplul altor licee din țară, am constatat că sunt licee de artă care au și săli de concerte. Dacă gândim în perspectivă o dezvoltare în ceea ce privește accentul pe cultură în municipiul Arad, trebuie să găsim soluții pentru a aloca un teren mai mare, spațiu verde pentru creație, unde s-ar putea expune lucrările elevilor. Trebuie să ne gândim să identificăm soluții pentru extinderea spațiului Liceului de Arte Sabin Drăgoi. Și, dacă nu putem construi o sală de concerte, ne gândim la posibilitatea ca elevii liceului să țină concerte în sala Casei de Cultură a Sindicatelor” – a explicat Levente Bognar.

Începe judecata polițiștilor care au luat câte 200 de lei mită. Tribunalul a exclus o înregistrare și o declarație din dosar

$
0
0

Apărătorii celor doi polițiști au cerut restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, însă instanța a respins această cerere.

Tribunalul Arad a hotărât să excludă din probatoriu “înregistrarea efectuată în mediu ambiental la data de 18.10.2015 și procesul verbal de redare a acestor convorbiri puse la dispoziția organului de urmărire penală de denunțător, precum și declarațiile date de numitul Iakob Alexandru. Constată legalitatea sesizării instanței și a efectuării actelor de urmărire penală, cu excepția celor excluse anterior, în dosarul Parchetului de pe lânga Tribunalul Arad privind pe inculpații Hotăran Gheorghe și Daniel Claudiu Răzvan. Dispune începerea judecății privind pe inculpații Hotăran Gheorghe și Daniel Claudiu Răzvan cu datele de identificare de mai sus, pentru savârșirea a câte două infracțiuni de luare de mită și a unei infracțiuni de abuz în serviciu”.

Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, „în data de 28.09.2015, în jurul orelor 13:00, inculpaţii Hotăran Gheorghe şi Daniel Claudiu Răzvan, ambii (agenţi de poliţie în cadrul Poliţiei Municipiului Arad – Biroul Rutier) aflaţi în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, s-au deplasat pentru a constata existenţa unei coliziuni între două autovehicule, coliziune produsă pe raza municipiului Arad, soldată exclusiv cu pagube materiale; la faţa locului inculpaţii au pretins şi primit de la inculpatul Iakob Ioan Alexandru şi de la martorul P.I. – persoane implicate în evenimentul rutier cercetat – suma de 400 lei, respectiv de câte 200 lei fiecare, pentru a nu-şi îndeplini în mod corespunzător atribuţiile de serviciu, mai precis, să nu constate faptele contravenţionale, să nu întocmească proces-verbal de contravenţie şi să nu aplice sancţiunile legale corespunzătoare (amendă şi suspendarea dreptului de a conduce)”.

Bărbatul care a oferit mită poliţiştilor şi-a recunoscut vinovăţia: a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu procurorul, în 29 ianuarie 2016. Inculpatul Iakob Ioan Alexandru a fost de acord cu aplicarea faţă de el a unei pedepse de doi ani şi şase luni închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pentru comiterea infracţiunii de dare de mită.

Contrabandă cu țuică la Chișineu-Criș

$
0
0

Din probatoriul administrat în cauză de procurori au rezultat următoarele: “în data de 16.07.2015, în jurul orei 23.50, inculpatul P.S., în timp ce se afla pe raza localității Chişineu-Criş, a deţinut, în mod ilegal, în semiremorca unui autocamion, cantitatea de 110 litri de produs alcoolic cu titru alcoolic volumic 47,7 % (ţuică). Dosarul a fost înaintat spre competentă soluţionare Judecătoriei Chişineu-Criş”, se arată într-un comunicat de presă.

Coruri celebre din opere în Parcul Reconcilierii

$
0
0

Ce spun organizatorii despre evenimentul pregătit în a doua zi de Paşti? „Sezonul concertelor simfonice în aer liber de anul acesta debutează luni, 2 mai, a doua zi de Paști cu un concert special – Coruri celebre din opere. O seară în care publicul este invitat să se lase încântat cu selecțiuni din opere de Gioacchino Rossini, Gaetano Donizetti, Pietro Mascagni, Giuseppe Verdi și Bedrich Smetana. Dirijor va fi Giuseppe Carannante, din Italia, în timp ce dirijorul corului Robert Daniel Rădoiaș, de la Filarmonica din Arad”, spun mai marii Centrului Municipal de Cultură Arad. Accesul este, ca de fiecare dată în această locaţie, liber. Evenimentul este organizat în parteneriat cu Filarmonica de Stat Arad.


Bătaia pe locurile din Consiliul Judeţean

$
0
0

Intrăm în febra alegerilor. Partidele îşi depun listele de candidaţi, se depun candidaturi la primării, se caută aleşi locali şi judeţeni. Ce mai, vin alegerile. Într-o perioadă atât de agitată din punct de vedere politic, ne-am propus să facem o comparaţie a listelor pentru Consiliul Judeţean Arad depuse de principalele partide, respectiv PNL şi PSD. În ceea ce priveşte PNL, aici vorbim despre o „ciorbă” făcută din vechiul şi defunctul PDL şi partidul istoric PNL din care, din păcate, nu a mai rămas mare lucru. Aşadar, actualul PNL schimbă aproape în totalitate consilierii judeţeni, dacă este să ne luăm după lista de candidaţi. Lista începe cu Iustin Cionca, propunerea PNL pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Arad, urmat, în ordinea de pe listă, de Sergiu Bîlcea, Claudia Boghicevici, Aurel Ardelean, Adrian Ţolea, Corina Crişan, Călin Bibarţ, Vasile Ciceac, Simona Stan, Iosif Retter, Cristian Feieş, Garofiţa Popa, Cristian Urzică, Ioan Plaveţi, Doru Bozga, Răzvan Cadar, Ovidiu Moşneag, Ion Ulici, Andrei Fuliaş, George Demian, Adrian Creţ şi Ioan Morar. Aceştia sunt primii 22 de candidaţi de pe lista care cuprinde 42 de candidaţi, însă am ales doar prima parte a listei pentru că ultima parte este „de umplutură”, cu nume puse doar de dragul de a fi puse, fără nicio şansă de a ajunge în CJA. Aşadar, dintre numele menţionate mai sus, Aurel Ardelean, Adrian Ţolea, Simona Stan, Garofiţa Popa, Ioan Plaveţi, Cristian Feieş şi Ion Ulici au fost aleşi şi în urmă cu patru ani. Aşadar, din 17 consilieri judeţeni, câţi are PNL în prezent, doar şapte se vor regăsi şi pe listele de la alegerile din iunie. În schimb, apar, surprinzător, nume „abonate” la Consiliul Local Municipal, cum ar fi Ovidiu Moşneag, sau primari care au decis să se retragă, dar vor să rămână aproape de politică, exemplu Retter, edilul din Pâncota, şi Ciceac, primarul Nădlacului. În schimb, actualul consilier Valentin Covaliv, fugit din PPDD la PDL cu ordonanţa Ponta, transformat apoi în penelist, este doar pe locul 38, fără nicio şansă de a accede în consiliu. În rest, niciunul dintre actualii aleşi din PNL nu mai apar pe lista lungă.

Pesediştii păstrează câţiva

De cealaltă parte, cei de la PSD vor să meargă, în principiu, pe aceiaşi consilieri judeţeni care sunt şi acum în consiliu. Deşi nu am primit o listă oficială de la, teoretic, al doilea partid al judeţului, am aflat parte dintre candidaţii care vor intra pe listele pentru Consiliul Judeţean. Şase dintre primii zece candidaţi sunt şi acum consilieri. Este vorba despre Florin Tripa, Marius Sulincean, Gheorghe Sabău, Vasilică Damian, Cornel Lucaci şi Ioan Gligor. Numele noi de pe listă sunt Dorel Căprar (care a candidat şi în 2012, dar a ales mandatul de deputat în locul celui de consilier), Adrian Todor, Cristian Videscu şi Petru Pădurean. În plus, mai sunt anunţaţi printre candidaţi şi Daniel Duruş şi Ştefan Dalca, ultimul fiind deputat, aflaţi imediat după linia de primii zece pretendenţi la un scaun în CJA. Aşadar, PSD merge, în principiu, cu aceiaşi candidaţi care sunt şi acum în Consiliu.

Cine a „zburat” din PNL?

La o simplă privire a listei PNL, se vede că mare parte dintre actualii consilieri nu mai sunt pe placul conducerii partidului. Dumitru Enăchiuc, Dacian Hărlău, Cătălin Achim, Simion Budiu, Dorina Chambre, Valentin Covaliv, Romulus Guţu, Ioan Micle, Mircea Onea, Caius Parpală, Cosmin Pereteatcu şi, bineînţeles, Nicolae Ioţcu, toţi consilieri în prezent, nu se mai regăsesc pe listele PNL.

Sute de urgenţe în Arad

$
0
0

Sute de urgenţe au fost preluate de cadrele medicale de la Unitatea de Primire Urgenţe (UPU) a Spitalului Clinic Judeţean Arad de vineri dimineaţa până luni dimineaţa. Mai exact, vorbim despre 484 de cazuri (în jur de 161 de cazuri pe zi), adulţi (majoritatea) şi copii. Doctorul Mircea Răduţiu a punctat – pentru Jurnal Arădean şi www.aradon.ro că la copiii care au ajuns la UPU au predominat afecţiunile respitorii în majoritatea cazurilor, afecţiunile digestive fiind mult mai puţine. Nici la adulţi probleme digestive nu au fost atât de multe ca în anii trecuţi. În schimb, afecţiunile cardio vasculare au fost în topul problemelor cu care s-au prezentat arădenii la urgenţe, urmate de cele respiratorii – având în vederea vremea care s-a schimbat în permanenţă. Însă aceste cazuri au fost un fel de pregătire pentru ce avea să urmeze la urgenţe. Aici au ajuns victimele a 19 accidente rutiere (produse în trei zile). Dintre răniţi, o femeie de 42 de ani se află în stare gravă, fiind transportată la un spital din Timişoara cu politraumă, intubată şi inconştientă. Cadrele medicale de la UPU s-au confruntat şi cu două cazuri deosebite: o femeie în vârstă de 60 de ani şi o fetiţă de 4 ani care au suferit arsuri. Fetiţa a suferit mai multe arsuri – pe torace, abdomen şi coapse – cu apă fierbinte, iar femeia a suferit arsuri pe 50 la sută din suprafaţa corpului, precum şi arsuri de căi respiratorii, după ce butelia i-a explodat în faţă. Atât fetiţa, cât şi femeia au fost transportate la un spital din Bucureşti, cu avionul SMURD. Medicii au preluat şi o tentativă de suicid. Este vorba despre un pacient de la spitalul de psihiatrie, care era în tratament cronic. Se pare că bărbatul a luat ceva mai multe pastile decât i-au fost prescrise de către medic. La urgenţe au ajuns şi 11 oameni fără adăpost, majoritatea în stare avansată de ebrietate, găsiţi căzuţi pe stradă.

Autospecialele SMURD, la reparat din cauza accidentelor

$
0
0

Singura autospecială SMURD care deservea municipiul Arad a fost serios avariată în urma accidentului produs în urmă cu câteva zile la intersecţia străzii Andrei Şaguna cu Aron Cotruş. Autovehiculul a fost scos „de pe traseu” şi a fost introdus în service pentru a fi reparată în urma accidentului. Pentru a nu lăsa „descoperit” oraşul, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a trimis la Arad o autospecială SMURD din rezerva inspectoratului general. Întreg echipamentul medical de pe autospeciala SMURD implicată în accident a fost scos şi pus pe autospeciala trimisă de IGSU la Arad. Aceasta fost introdusă în operativ, miercuri, 27 aprilie. Până când autospeciala SMURD aparţinând Detaşamentului de Pompieri Arad va fi reparată, va funcţiona cea trimisă de IGSU.

În urmă cu mai bine de o săptămână, autospeciala SMURD Vinga a fost implicată într-un accident rutier produs la intersecţia Bulevardului Revoluţiei cu strada Crişan. Autospeciala s-a răsturnat şi a ajuns cu roţile în sus pe trotuar, după ce a fost acroşată de un microbuz VW Transporter în partea din spate. SMURD-ul, care aparţine Primăriei Vinga, se îndrepta spre spital cu un copil însoţit de mama lui, având semnalele acustice şi luminoase în funcţiune. Doi paramedici au fost răniţi în urma accidentului, iar copilul şi mama lui – care nu au fost răniţi – au fost preluaţi de un alt echipaj medical. Pentru că a suferit pagube, autospeciala SMURD de la Vinga a ajuns pe mâna mecanicilor auto. Până va fi reparată şi reintrodusă în circuit, Primăria Vinga, va cere, în cazul în care are nevoie, sprijin de la Detaşamentul de Pompieri Arad pentru a le trimite autospeciala SMURD. Autospeciala SMURD ce aparţine Detaşamentului de Pompieri Arad a mai fost implicată într-un accident rutier în urmă cu aproximativ doi ani pe când se deplasa spre un accident rutier ce a avut loc în zona Nădlac. Atunci ambulanţa a derapat, în condiţiile unui carosabil acoperit cu gheaţă, şi a ajuns în şanţ.

Vezi galeriile FOTO:

La un pas de tragedie: SMURD cu roţile în sus în plin centrul Aradului

Autospecială SMURD implicată într-un accident pe Andrei Şaguna

Aradul are nevoie de altfel de abordare

$
0
0

Candidatul ALDE Arad pentru Primăria Municipiului Arad, Ionel Ciupe, este una dintre cele 11 opţiuni pe care arădenii le au la alegerile locale din 5 iunie 2016. Ciupe mizează pe faptul că arădenii s-au săturat de un tip de administraţie autoritar şi dictatorial, şi că vor alege o persoană despre care ştiu că este cinstită, corectă, cu experienţă administrativă şi tehnică. Pentru campania electorală pe parcursul căreia oamenii vor afla mai multe despre candidaţi, Ionel Ciupe a ales sloganul „Să punem banii la vedere”, considerând că este important ca arădenii să nu ignore acuzaţiile de corupţie din Primăria Arad, aduse des în atenţia publicului, şi să nu le mai accepte sub motivaţia „a furat, dar a şi făcut” multe pentru oraş. „Trebuie să se termine odată cu atribuirea unor contracte pe bani publici firmelor de casă ale puterii politice, costurile fiind de regulă umflate proporţional cu dublul sau triplul celor donate de către clientelă în campania electorală a partidului. În schimbul sponsorizării partidului sau liderilor, clientela îşi permite să execute lucrări de proastă calitate, ştiind că recepţia acestora se va face probleme, iar cetăţenii, după ce au fost jecmăniţi, nici nu beneficiază de un lucru bine făcut, cum spune cel mai de vază cetăţean al României. Trebuie, deasemenea, să se termine cu risipirea banului public pe tot felul de chermeze electorale, sub pretextul culturalizării de masă, mai ceva decât revoluţia culturală chineză. Aşa cum am mai spus, mi-aş fi dorit ca Aradul să devină capitală culturală europeană în 2021, însă, din păcate, a fost un proiect mort din faşă, făcut doar pentru sifonarea banilor publici, iar acţiunile organizate pentru promovarea sa nu au lăsat nici măcar o dâră de cultură adevărată, care să îmbogăţească Aradul în acest domeniu, ceva care să rămână”, spune Ionel Ciupe.

Altă abordare

„Aradul are nevoie de o nouă abordare administrativă pentru a fi un oraş în rândul celor din vestul ţării, în care lucrurile sunt mult mai dinamice, iar oamenii au nivel de trai mai bun. La noi sunt aruncate tot felul de statistici şi de cifre care ne plasează în tot felul de topuri, dar dacă stai de vorbă cu arădenii realitatea este diferită, aceste statistici nu sunt şi trăite de oamenii de rând. Primul lucru pe care cred că trebuie să-l facem este să înţelegem că un primar trebuie să fie corect, cinstit, hotârât şi muncitor. Lucruri pe care un om le poate arăta prin parcursul vieţii sale. Cine ai fost acum 10 ani şi cum ai ajuns să fii cel de azi. Eu am fost şi sunt un om cinstit, nu-mi poate imputa nimeni nimic, nu mi-e teamă că mă poate acuza cineva de furt sau ilegalităţi. De aceea vreau să punem banii la vedere”, a spus Ionel Ciupe.

Candidatul ALDE este om de afaceri în domeniul instalaţiilor de gaz. A ales acest parcurs profesional după ce a absolvit un liceu tehnic şi studii superioare în acest domeniu. De peste 10 ani a intrat în politică, alegând să fie un politician liberal şi dorind să se implice mai mult în comunitate, în deciziile administrative locale. „Am depus zeci de proiecte, dar maşina de vot a puterii locale le-a respins pe bandă rulantă, pentru simplul motiv că veneau de la un liberal, veneau de la mine, iar adoptarea lor ar fi însemnat recunoşterea faptului că adevăraţii liberali se gândesc în primul rând la beneficiarii administraţiei, la interesele lor”.

Sătui de corupţie

„Ştiu că oamenii sunt sătui de politicieni corupţi. S-au săturat să-i vadă îmbogăţindu-se şi minţind cu neruşinare. Dar cred că fără politică nu putem discuta despre reprezentarea oamenilor în foruri, instituţii de guvernare locală sau naţională. Nu putem elimina politica. Trebuie să o reconfigurăm. De aceea e important ca oamenii să ştie pe cine votează, pentru că sunt şi oameni corecţi între politicieni. Şi aceştia sunt oameni luptători, care vor să facă bine, aceasta este motivaţia lor pentru a rezista într-un grup blamat atât de mult pentru ceea ce face rău şi incorect. Politicienii corecţi rezistă pentru că nu pot fi prinşi cu nimic. Eu sunt aşa şi nu mi-e teamă că vine cineva la uşa mea să-mi impute că am greşit. Am fost corect, mi-am plătit dările la timp, nu am rămas niciodată dator, nu am furat banii nimănui. Îmi doresc ca arădenii să vadă lucrurile astea şi să fie atenţi când aleg cui vor da votul lor”, a mai adăugat Ciupe despre motivaţia sa de a candida pentru funcţia de primar al Municipiului Arad.

Banii din bugetul local, la vedere

Referitor la programul său electoral şi proiectele mari pe care le propune arădenilor, candidatul ALDE Arad spune că îşi doreşte să implice mai mult arădenii în decizia locală pentru a vedea cum se cheltuie banii din bugetul local, crede că Primăria ar trebui să se implice mai mult în a rezolva anumite probleme de sănătate din comunitatea locală, ar trebui rezolvate mai multe probleme de infrastructură precum traficul aglomerat, drumurile nereparate şi lipsa utilităţilor, un transport în comun mai bun pentru a încuraja arădenii să-l folosească şi să renunţe la maşina personală. Tot legat de infrastructură, Ciupe consideră că Aradul este un spaţiu perfect pentru a încuraja mersul pe bicicletă. Unul din proiectele de anvergură, pe care candidatul la primărie îl susţine, este un program de investiţii în Ştrandul Neptun pentru ca acesta să redevină cel mai mare din Europa, cu un grad de atractivitate ridicat pentru turişti. Pe această linie, Ciupe susţine că „e foarte important ca turismul să devină în Arad o sursă de venit stabilă”, dar pentru aceasta trebuie ca turiştii să şi aibă ce vedea.

Fără semafoare care sugrumă traficul!

$
0
0

Ultima acțiune din cadrul campaniei de montare a semafoarelor, cea de pe Calea Romanilor și Calea Timișorii, a provocat încă de la început necazuri mari șoferilor aflați în trafic. În loc de fluidizare, s-au produs ambuteiaje imense, timpii de deplasare crescând semnificativ. „Chiar și în aceste zile de sărbătoare, când ar trebui să ne arătăm mai îngăduitori, nu putem trece cu vederea anumite aspecte care ne fac viața mai dificilă. Pentru că fluența deplasării prin oraș este unul dintre elementele care ne poate face să ajungem mai bine și mai rapid, fără evenimente neplăcute, fie la serviciu, fie cu copiii la școală, fie, de ce nu, la cumpărături. Am asistat în ultimii ani la o adevărată semaforiadă în Arad, soldată cu montarea de semafoare cam peste tot, unde era necesar și, din păcate, și unde acest lucru nu se impunea. Semafoarele care dirijează traficul pietonal și pe cel rutier au fost dublate, de câtva timp, de altele pentru biciclete, pe traseele acelor nereușite piste destinate traficului pe două roți. Ultima semaforizare, cea de pe Calea Romanilor și Aradul Nou, spre ieșirea spre Timișoara, a dovedit din nou că modul în care se cheltuiește banul public poate provoca neplăceri tocmai celor care furnizează acest ban, adică contribuabililor”, a declarat Ciprian Luca.

Soluții eficiente

Președintele „Vetrei Arădene”, care candidează ca independent la Primăria Aradului, susținut de Alianța pentru Arad, formată din PRU și UCDR și de PSRO, a mai punctat câteva neajunsuri ale sistemului de semaforizare, oferind și soluții pentru un trafic fluent. „Problema semafoarelor din Aradul Nou a convins, probabil și pe cei care le-au amplasat că au făcut un lucru nepotrivit, dovadă că acestea au fost trecute pe galben intermitent. Situația este echivalentă, practic, cu lipsa semaforizării, cu o observație: factura de energie electrică generată de funcționarea semafoarelor, care este plătită, evident, tot din bani publici. Adică, banii arădenilor se duc pe apa sâmbetei pentru un sistem care este profitabil doar pentru firma care a efectuat semaforizarea. Și situația este valabilă pe mai multe artere rutiere arădene. Soluția pentru un trafic fluent, modern, este un studiu real de trafic, nu unul cu obiective dictate din birou și folosirea sistemelor de undă verde și semafoare cu afișare de timp, ca în orașele vecine cum este, de pildă, Timișoara. Renunțând la semafoarele inutile și implementând un sistem modern, în condițiile expuse anterior, obținem un trafic mai simplu, mai eficient și o durată optimizată a timpilor de deplasare prin oraș”, a declarat Ciprian Luca. Președintele „Vetrei Arădene” crede că direcția dezvoltării unui oraș ține și de modul în care este gândit traficul rutier prin acel oraș, soluții de eficientizare putând fi implementare cu costuri minime pentru administrația locală, dacă se apelează la surse financiare atrase, inclusiv prin fonduri europene.

„Am asistat la o adevărată semaforiadă în Arad, fiind montate semafoare care încurcă în loc să ajute” Ciprian Luca

Viewing all 42178 articles
Browse latest View live